Telefoanele mobile interzise în timpul orelor din această toamnă! Decizia a fost luată!

telefoanele-mobile-interzise-in-timpul-orelor-din-aceasta-toamna!-decizia-a-fost-luata!

„Fără telefoane mobile în timpul orelor, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic” – aceasta este una dintre prevederile noului Statut al Elevului, anunțat miercuri de Ministerul Educației. Ministerul a informat că atât acest statut, cât și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial. Încă din stadiul de proiect, ambele documente au inclus restricții privind utilizarea telefoanelor mobile în școli, având în vedere că interdicția este prevăzută și în Legea învățământului preuniversitar.

CITEȘTE ȘI: Se fac angajări la stat! O instituție importantă a scos la concurs 34 de posturi!

Conform anunțului de miercuri, nerespectarea interdicției referitoare la telefoane „poate duce la confiscarea echipamentului de către personalul unității de învățământ, urmând ca acesta să fie returnat la finalul orelor din ziua respectivă,

 » Citește tot articolul pe: https://ziarobiectiv.ro/telefoanele-mobile-interzise-in-timpul-orelor-din-aceasta-toamna-decizia-a-fost-luata/